marți, 25 ianuarie 2011

Ipocrizia unei lacrimi

Apartin unei femei. Nascuta din minte,transformata in gand.Astept de ceva timp,intr un ambient albastru cenusiu, eliberarea mi..Ii stiu amaraciunea.Pustiul. Dezamagirea.Ma surprinde cu rarele i efuziuni de fericire..Sunt martora esecurilor ei.Si a sperantelor sale.Am simtit o iubind...Dragostea aceea intalnita o singura data in viata..Apoi am vazut o adorand. Plecand.Urand..Am vrut sa nu o parasesc.Am protejat o de ea insasi.Visam sa o stiu puternica. Sigura pe ea.Intangibila.Insa..Am transformat o in gheata.Fada. Imobila.Asentimentala.Doar pentru ca stau bine aici.In comisura ochiului albastru.Cameleonic.Si stau,pentru ca nu ma are decat pe mine.Prima. De as vrea sa fiu libera sa plec,i as putea ineca sufletul.Dupa mine,ar veni,curgand,si celelalte..Obrajii i ar fi saratzi..si amari..Iar eu m as usca,incet,fara ca nimeni sa stie de existenta mea trecatoare..Asa ca..Da! Sunt egoista!Prefer sa i las sufletul sa i sangereze.Nu l ar vedea nimeni.Iar Ea..ar fi Ea..Impenetrabila.Rece. Puternica.Aparent....Stiu! Ma voi pastra in Ea ,pana la sosirea unui ciob de fericire. Sau poate nu. Va depinde doar de sufletul ei carpit. Daca ar fi dupa mine,i as privi vremea trecand,traind ,murind..Si m as desprinde in ultima i clipa..Sarand pamantul..alimentand poate un trandafir..si adulmecata,sa i fiu alergia unei alte Ea..

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu