luni, 26 august 2013

Promisiuni.


   
 
"Imparte te in doua..pentru a putea exista un intreg. Si partea ti ce imi apartine mie, sa ti fie rezerva pentru atunci cand nu te vei mai regasi.O voi tine in mine, facand o tot cu totul meu."

Asa ar trebui sa gandim intotdeauna cand plecam la un drum in doi. O cale pe care am ales o cu sufletul, inima, si mai ales cu mintea. Sa constientizam cu toti rarunchii ceea ce facem, sau urmeaza sa facem..

Fac pe moralista amu,asa i? Pute a un pic de infatuare si a ipocrizie. Mai ales ca eu fug de fiece data cand simt ca ..in fine. Acilea incerc sa scot la suprafata, promisiuni. Netinute. Ale cuiva. Ale multora, in fapt..Poate si ale mele.

Promitem ca ramanem impreuna pana la varsta senectutii. Ca ne vom respecta intru totul, si nu ne vom ascunde nimic.

Promitem ca bem si nectar, si pelin. Impreuna. Si ca vom avea putere sa ne deschidem ochii pentru alt rasarit, si ca vom atinge intotdeauna luna. Impreuna.

Promitem ca nu ne vom ucide niciodata. Ca dragostea noastra va exista si in alte vieti.Si intotdeauna..
.................................................................................................................................................................
Si vine o clipa. Cand unul din noi se satura de lupta , si cedeaza. Dintr o data, totul ii pare gri. Nici macar negru. Albul este murdarit. Nu si mai capata stralucirea. Oricate reveniri s ar intampla..

Si unul din noi pleaca. Pasind grabit . Sa uite. Sa nu si intoarca capul spre ceea ce a fost, deunazi -Acea Iubire. Lasand cealalta parte , celuialt. Paradoxal, nu? De fiece data cand fugim, abandonam ramasite pe care nu le putem recupera niciodata.

Iar cel ce ramane, tace. Urla in sine. Pentru ca nu are putere sa si duca batalia singulara pana la capat. Si insira clipe amintirale, intrebandu se unde a gresit. Ramanand fara de raspunsuri. Cum e firesc. Anormal de firesc.

Sti, cititorule? Socul initial e cel mai dureros. Unii se afunda in amaraciune, altii epateaza prin pseudofericire, restul se victimizeaza. Fiecare suportam durerea in stilu i caracteristic. Insa noi, cei de aici, intotdeauna vom da o culoare durerii..

Astazi ,culorea e mov. Asa o simt. Iara usturimea simtita amu, se va estompa in timp. Tonalitatea culorii va ajunge la pastel, apoi va deveni alb. Un alt alb, al unui nou inceput. Sau albul unei continuari fara de gri sau negru..


"Si te vei intoarce vreodata, sa ti iei partea ce ti a ramas in mine. Iar eu ma voi rupe la randu mi in doua, pentru a ma intregi intr un alt veac, cu alta parte ce va tanji spre un alt TOT.."

  .............................................................................................................................................................


4 comentarii :

  1. Am fost persoana care a ramas in urma dar cred ca in viitor daca doamne fereste or mai fi intamplari din astea, as prefera sa raman tot asa. La cum ma stiu, vina ca am pelcat m-ar ucide dupa ceva timp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nymph..de ceva vreme mi e teama sa raman.Eu.Asa ca, prefer sa plec eu.Oricat de mult m ar apasa dupa..

      Ștergere
    2. Teama de ce? De durerea dupa cel care a plecat?
      Daca am rezistat eu, care sunt cea mai slaba persoana de pe pamant, rezista oricine :))

      Ștergere