joi, 5 decembrie 2013

Alb. Anotimp,culoare, amintiri.


Tic tac..Pendula veche de 120 de ani din bucatarie, rasuna clar. Intr un tempo medieval, anunta cu precizie apropierea  miezului de noapte.  
Afara nu e alb. Nu inca. Nu am semineu, insa caloriferele dogoresc. E bine.
E luna noua. Luceafarul se vede clar, asteptand si el.
Pana atunci depanam fire de amintiri. Si ma uit in frigider. Nici urma de lapte.Fursecuri am cumparat. Nu mi e a ma prajiturii. Nu amu.
Trei perechi de ghete, stau aliniate in hol. Mi e dor de ani trecuti. Mi e dor de mama.
Fructe, dulciuri sau nuieluse.
Sau vorbe frumoase. Sau imbratisari. Ori aduceri aminte.
Imi e bine. O sa miroasa si a cozonaci. Curand. Si a tot ce trebuie,de Sarbatori.
Pana atunci, ma pregatesc sa  mi vina unchiul. In vis. Pentru ca, inevitabil, Mosul meu Nicolae, o sa ma atinga cu aripi. De inger. 
Ce  ma voi face de primesc o nuia? Continui sa fiu EU. Imi asum si ma asum.
Si o sa zambesc privindu i cum se bucura. O copila si un bunic. Si o sa lacrimez un pic numai. Pentru ca nu suntem toti. Si inca e gol. Si doar un tablou. Si atat.

4 comentarii :

  1. Ehei fata mosului, si nuiaua e buna, te apara de necurat, de duhurile rele si te face o adevarata domnisoara, frumoasa, cuminte si inteleapa -
    asa-mi spunea bunicul meu.
    Eu mereu gaseam amestecat si dulciuri, si fructe, si nuia...adica "di tati" :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia ia....atunci nuielusa sa fie..Mi o lasat si mie Mosu , fructzi..hai sa le papam,B. :*

      Ștergere