marți, 28 ianuarie 2014

Sa nu ii spui.(1)



Ma irita defectul acela din desen. Un "V" alungit un pic mai mult decat trebuie. "V",".", "_". Proces repetitiv. Culoarea rosie, pe fond de portelan alb. Curios. Ceasca aceea, atat de veche, nu era deloc ranita. Un pic din auriul toartei, era sters. De milioane de clipe.
Era marti. Si serveam ceaiul din setul acela mai batran decat EA. "Il am de la Madam Betica". "De unde vine Betica? ",intrebasem surazand, anticipand raspunsul. "Beatrice. Fusese nasita de o frantuzoaica din breasla. O femeie mignona, cu sanii mari si voluptosi, care se aciuase in casa lui Dragomirescu. Coanei Safta, mama Beticai, i se impleticea limba cand era vorba de frantuzisme. Si i a spus simplu:Betica."
Cunoasteam istoria lui Dragomirescu. Mi o depanase intr o seara ploioasa, cand se asezase pe Gogu. Fotoliul imens, stil Roccoco, cu tapiterie rosie, si picioare curbate. Prima oara mi se paruse mare, insa dupa ce Silvia se asezase pe el, imi parea un taburet minuscul. O dureau picioarele. Si salele. Se asezase comod, revarsandu se pe acea catifea putin tocita. Niciodata nu mi se vaita. Ii vedeam durerea doar prin ochii mici, stransi pana la lacrimi , cand o apucau crizele. In seara aceea ploioasa, dorise sa ii aprind lumanari. Parfumate de timpuri trecute. In sfesnicul mare, din argint, inchis in vitrina, langa cristaluri si portelanuri fine. Toate tinute sub cheie. Si chibritul parca era altfel. Scosesem bricheta, sa ii aprind mucurile , si nu m a lasat. Tinea la obiceiurile ei. De fosta cocota parvenita. 
Si in amurgul acela plin de lichid noral, mi l zugravise pe Dragomirescu. Pe grefierul acela inalt si cocosat, cu mainile umede intotdeauna, cu ochii sticlosi in care irisii albastri te sfredeleau pana la maduva. Era chel. Se zice ca ramase asa , in urma unui soc de pe vremea Marelui Razboi. Atunci cand, o haita de terchea berchea, ii violase mama in fata lui. A vrut atunci sa ii omoare. Dar era prea pricajit si nu putea tine in mana nici macar un cutit mai acatarii, d apoi un topor. Asa ca se facu grefier. Ii placuse sa caligrafieze inca de cand era "copil bun la toate" , in Biserica Amzei. De ucis , nu a ucis pe nimeni. A crescut, si a uitat de razbunare. Dar i a cazut tot parul. De aici, i se spunea "Spanul". Coana Safta il botezase amestecat: Dragospanu. Si asa i a ramas porecla. 
Dragomirescu nu a fost insurat niciodata. Nici o femeie nu se apropia de el. Avea buza de jos, rasfranta si balea mai tot timpul. Gura ii duhnea de la mahoarca din tigara facuta din frunze de tutun ,nu chiar uscate. Si pufaia din zori si pana noaptea tarziu, cand dadea pe gat un toi de tuica contrafacuta, adormind in holul casei. In paturi nu mai era loc. 
...................................................................................................................................................................
Ceaiul se racise. Ma rugase sa o ajut sa urce in dormitor. Isi ridica trupul masiv, incerca sa se indrepte de sale, si isi lua bastonul. Ma intrigase mereu, capul de taur din argint. Tarziu, am descoperit ca se desuruba, si ca , in interiorul lui, Madama tinea saruri. Old times, old memories..
In dupa amiaza aceea fusese tacuta. Rumega ani ce trecura nemilosi prin trupul ei, sufletul ramanand la fel de frivol ca si in tinerete. Numai mintea ii juca feste. In clipele de luciditate, ma striga pe nume. Alteori, eram pe rand  Ildiko, Ramira sau Safta. Niciodata Crina,insa. 
Tarsaia papucii satinati, lasandu se grea pe partea stanga, acolo de unde o sustineam eu. Urca gafaind scarile in forma de melc, poposind la fiecare trei trepte, pentru a suduii trecutul..
...................................................................................................................................................................

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu