joi, 8 mai 2014

Hazard.



Am iesit in graba, trantind usa. In urma lasam clopotelul ce anunta musafirii, si dusumeaua de lemn ce scartaia la fiece pas. N am mai auzit nici clinchet, nici fosnait. Doar valuri ce si ridicau coama si urlau in intampinare de furtuna. Atat era in retina mea. 
Am mers sa mi mangai marea. Furioasa, rebela, cenusie. Era calda. Si statornica. Pe o plaja pustie, cu pescarusi agitati, si scoici mute.
Priveam in larg, iar talpile voiau sa se afunde in stropi infiniti. Mi era dor . Stiam de ce . Stiam si de cine. In jur nu era decat vant.
Si atunci am dat mana cu hazardul. L am vazut. Ca si mine, privea marea. Mi am recunoscut destinul . Pantalonii de in alb, camasa desfacuta..Era omul pe care il reiubeam de fiece data cand pleca. Si l acceptam in mine ,pentru ca asa trebuia. Asa era firesc..
Ne am apropiat fara vorbe. Fara gesturi. Doar din priviri. 
Si ne am atins si readulmecat dupa ani. Sau zile. Sau secunde. Cine controla timpul?
Ne am asezat acolo. In umezeala albastra. Si acoperiti de ploaia de vara ce ne spala de pacate nefacute inca..
Ne protejam unul pe altul. Ne uitam unul pe celalalt, pentru a ne infinge si mai adanc unul in altul..
Aer cu iz de injer. De final si de infinite inceputuri.
..to be continued.

“Există un farmec al tăcerii în doi, pe care nu-l pot savura decât îndrăgostiţii!”

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu